CLICK HERE FOR BLOGGER TEMPLATES AND MYSPACE LAYOUTS »

Friday, September 17, 2010

Participaţi la Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic: 4-10 Octombrie 2010


Agenţia Spaţialǎ Românǎ, coordonatorul naţional al activitǎţtilor din domeniul spaţial, invita toţi iubitorii spaţiului sǎ îşi aducǎ contribuţia la desfǎşurarea ediţiei din acest an a Sǎptǎmânii Mondiale a Spaţiului Cosmic.

Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic este o sǎrbǎtoare internaţionalǎ a ştiinţei şi tehnologiei, şi a contribuţiilor acestora la îmbunǎtǎţirea condiţiei umane. Adunarea Generalǎ a ONU a declarat, în anul 1999, ca acest eveniment sǎ aibǎ loc în fiecare an între 4-10 Octombrie, sǎrbǎtorind astfel lansarea, pe 4 Octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorǎrii spaţiului cosmic şi semnarea, la 10 Octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guverneaza activitǎţile statelor în explorarea paşnica a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti.

Ediţia din anul acesta a Sǎptǎmânii Mondiale a Spaţiului Cosmic are ca temǎ "Misterele Cosmosului", fiind dedicatǎ în primul rând profesorilor, elevilor şi studenţilor. Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic este, însǎ, deschisǎ participǎrii tuturor. Instituţii publice, firme, muzee, organizaţii non-profit, cadre didactice, chiar şi persoane fizice pot organiza evenimente pentru a sǎrbǎtori spaţiul.

În anul 2009, au avut loc peste 120 de evenimente în jumǎtate din judeţele României, plasând ţara noastrǎ, din nou, pe locul 2 în lume. De la mic la mare, participanţii români s-au implicat în explorarea universului cu ochii minţii. Multe dintre evenimente au avut loc în mediul rural; cele mai active judeţe, ca numǎr de evenimente, s-au dovedit a fi Cluj, Hunedoara şi Constanţa, mass-media naţionalǎ şi localǎ implicandu-se în promovarea acestor evenimente în randul publicului. Evenimentele au fost diverse, de la spectacole, proiecţii de filme, carnavaluri spaţiale, pânǎ la lansǎri de rachetomodele. Imaginaţia şi inventivitatea organizatorilor şi participanţilor s-au dovedit fǎrǎ limite, iar frumuseţea spaţiului cosmic şi entuziasmul participanţilor sunt o garanţie cǎ în România, o noua generaţie de oameni de ştiinţǎ se aflǎ în formare.

Şi în anul 2010, românii sunt aşteptaţi sǎ contribuie la sǎrbǎtorirea Sǎptǎmânii Mondiale a Spaţiului Cosmic, Agenţia Spaţialǎ Românǎ oferind diplome celor mai merituoşi organizatori.

Persoanele interesate de a organiza evenimente sunt invitate sǎ consulte siturile de internet naţionale - http://wswromania.blogspot.com/ - şi internaţionale - http://www.worldspaceweek.org/ ale Sǎptǎmânii Mondiale a Spaţiului, sǎ înscrie oficial evenimentul pe care îl vor organiza la adresa http://www.worldspaceweek.org/new_event.php, şi sǎ trimitǎ un scurt raport şi imagini de la evenimente la adresa virgiliu.pop@rosa.ro. Logo-ul evenimentului poate fi descǎrcat de la adresa http://tinyurl.com/logowsw, iar organizatorii sunt invitaţi sǎ solicite, în limita disponibilitǎţii, câte un poster pentru promovarea evenimentului de la domnişoara cercetǎtor Iulia Jivǎnescu, iulia.jivanescu@rosa.ro.

Mult succes,

Virgiliu Pop
Coordonator Naţional Delegat pentru Sǎptǎmâna Mondialǎ a Spaţiului Cosmic

0 comments: